MENIU

Accident grav lângă Caransebeş: un mort şi trei răniţi

Accident grav lângă Caransebeş: un mort şi trei răniţi
Accident

Accident grav pe DN6 în judeţul Caraş-Severin.

O persoană a decedat şi alte trei au fost rănite grav în noaptea de luni spre marţi după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod pe DN 6, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

"Accidentul a avut loc la ieşirea din comuna Teregova spre Caransebeş, puţin după ora 1,00. Cauza producerii accidentului o reprezintă neatenţia la volan. Se pare că şoferul, un tânăr de 24 de ani, avea alte preocupări în timp ce se afla la volan şi a lovit un cap de pod, în direcţia sa de mers', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Dinu Nicorici.

În urma accidentului, un bărbat de 30 de ani a decedat, iar alte trei persoane au fost grav rănite. În prezent se continuă cercetările pentru a se stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.

Sursa foto: RealitateadeResita.net.

Mai multe articole despre:
accident