MENIU

Accident grav în Tulcea. Când poliţiştii au ajuns, nu au putut crede când au văzut cine l-a provocat

Trei persoane, una dintre ele angajată a Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Tulcea, au fost rănite, marți după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut la ieșirea din orașul Tulcea spre Constanța, după ce o mașină aparținând Inspectoratului a pătruns pe contrasens.

"Cauza probabilă a producerii accidentului a fost pătrunderea pe contrasens a autospecialei IPJ, pe fondul vizibilității reduse. Cercetările lucrătorilor IPJ continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul IPJ, agent principal Amalia Ignatencu.

Autospeciala IPJ care ar fi cauzat accidentul rutier se întorcea din misiune și nu avea semnalele luminoase în funcțiune, potrivit sursei, conform Agerpres.

În urma evenimentului, trei persoane, potrivit Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), au fost internate în Spitalul Județean de Urgență.

"Starea celor trei pacienți este stabilă, dar în cazul tuturor pacienților se continuă investigațiile medicale", a precizat directorul SJA, Dumitru Vâlcu.

Cele trei persoane internate în spitalul din municipiu sunt din județul Tulcea și au vârste cuprinse între 27 și 89 de ani, potrivit SJA, iar dacă vor avea nevoie urgentă de unele analize medicale complexe vor fi transportate la unități spitalicești din Constanța sau Galați, potrivit SJA.

Mai multe articole despre:
Poliţia