Accident grav în Iași! Un copil a căzut de la etajul al treilea al unui bloc
Un copil în vârstă de patru ani, dintr-o localitate ieşeană, a căzut de la etajul al treilea al blocului în care locuia, dar a scăpat cu viaţă, având fracturi la braţ şi la umăr, căderea fiind atenuată de vegetaţia de lângă imobil.
Incidentul s-a petrecut, miercuri după-amiază, în localitatea ieşeană Tomeşti, când un băiat de patru ani s-a urcat pe fereastra de la sufrageria apartamentului situat la etajul al treilea al blocului în care locuia. Copilul s-a dezechilibrat şi a căzut în gol, în timp ce mama sa era în bucătărie, scrie News.ro.
Căderea a fost atenuată de tufişurile de lângă bloc. La faţa locului, a sosit o ambulanţă, copilul fiind în stare de inconştienţă.
Medicii i-au făcut respiraţie gură la gură, iar după ce minorul şi-a revenit, a fost transportat la Spitalul de Copii din Iaşi.
Potrivit medicilor, băiatul are fracturi la braţ şi la umăr.
Vecinii spun că băiatul locuieşte împreună cu mama sa, în timp ce tatăl său este plecat la muncă în Marea Britanie.
Poliţiştii au declanşat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.