MENIU

Accident feroviar în Suceava. O femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost spulberată de tren - FOTO

Sursa foto: ISU Suceava

Un accident teribil de circulație a avut loc în localitatea Brăiești din județul Suceava. O mașină a fost spulberată de un tren, iar o persoană a murit în urma impactului.

Un autoturism a fost surprins și lovit de locomotiva trenului regio 5721 Suceava – Câmpulung Moldovenesc. Impactul a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, în zona localității Brăiești, din comuna Cornu Luncii.

Accidentul a avut loc la o trecere de nivel de cale ferată, unde instalația de semnalizare acustică și luminoasă era în funcțiune, așa încât vina aparține integral șoferului care a forțat traversarea.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Din păcate, în urma coliziunii, o femeie în vârstă de 40 de ani care era pasageră în autoturism și-a pierdut viața.

Trenul a staționat mai bine de 30 de minute înainte de a-și continua drumul.