Accident feroviar în Galați. O persoană a murit
Un bărbat în vârstă de 76 de ani, din satul gălăţean Frunzeasca, comuna Munteni, a murit după ce a fost lovit de trenul interregio Iaşi – Bucureşti Nord, scrie realitateadegalati.net
Bătrânul a încercat să traverseze calea ferată prin loc nepermis şi fără să se asigure, dar a fost suprins de tren şi a fost lovit în plin. Impactul cu locomotiva a fost extrem de violent, astfel încât bărbatul a murit pe loc.
Echipajul medical de pe ambulanţa ajunsă la faţa locului nu a putut decât să constate decesul bătrânului. Conform primelor cercetări ale Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Galaţi, mecanicul trenului a folosit semnalele acustice de mai multe ori, însă acestea nu au fost auzite de către cel accidentat. După toate probabilităţile, bărbatul avea deficienţe de auz.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Ancheta este coordonată de poliţiştii Secţiei Regionale Transporturi Galaţi.