MENIU

Accident feroviar cumplit în Bulgaria: şase români au fost răniţi

<p>Cutremurător. O femeie s-a aruncat &icirc;n faţa trenului, cu copilul &icirc;n braţe</p>

Șase români și un bulgar au fost răniți într-un incident în care a fost implicat un tren de mare viteză, pe relația Sofia-Istanbul, și care s-a produs la stația din Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, relatează, luni, agenția bulgară Focus.

În timpul atașării locomotivei la tren, aceasta a lovit primul vagon cu o viteză de circa 15-20km/h, a informat biroul de presă al Căilor Ferate din Bulgaria (BDZ).

Șapte pasageri au fost răniți din cauza impactului - 6 cetățeni români, care au suferit răni ușoare, și un cetățean bulgar, care a fost rănit mai grav și a fost transportat la spital.

Incidentul în care a fost implicat trenul de mare viteză nu a provocat pagube materiale, scrie AGERPRES.

În tren se afla un grup de 60 de turiști străini, cărora le-a fost asigurat transportul cu autobuzul la punctul de trecere a frontierei Kapikule.