MENIU

Accident cumplit, pe un drum din Olt: un mort și trei răniți. Șoferul era băut și nu avea permis!

Accident cumplit, pe un drum din Olt: un mort și trei răniți. Șoferul era băut și nu avea permis!
Accident cumplit, pe un drum din Olt: un mort și trei răniți. Șoferul era băut și nu avea permis!

Un tânăr și-a pierdut viața și alți trei au ajuns la spital răniți grav, în urma unui accident petrecut, azi-noapte, pe un drum din Olt. Șoferul era băut și nu avea permis de conducere. El a scăpat cu răni ușoare.

Cei cinci tineri circulau pe DN 6, în afara comunei Drăghiceni, când șoferul în vârstă de 20 de ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe câmp. Pasagerul de pe scaunul din dreapta a fost găsit în stop cardio-respirator de echipajele medicale sosite la fața locului.

"La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit în afară carosabilului, iar cele cinci victime în afara acestuia. Pasagerul aflat pe scaunul din dreapta – față, din municipiul Caracal, politraumatizat în urma accidentului, a fost găsit în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, dar fără rezultat favorabil, bărbatul fiind declarat decedat", a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Trei tineri aflați pe bancheta din spate au fost și ei răniți și au ajuns la spitalul din Caracal. VEZI care este starea lor de sănătate pe realitateadeolt.net.

Mai multe articole despre:
ACCIDENT OLT