ACCIDENT CUMPLIT în BELGIA. O româncă a murit pe loc
O româncă, în vârstă de 45 de ani, a murit sâmbătă dimineaţa într-un accident care a avut loc pe centura rutieră exterioară a Bruxelles-ului, la nivelul localităţii Strombeek-Bever, în regiunea flamandă Brabant, relatează site-ul SudInfo.be.
Un camion înmatriculat în Marea Britanie a lovit un automobil cu numere de înmatriculare britanice. O pasageră de naţionalitate română, în vârstă de 45 de ani, aflată la bordul maşinii, a decedat la locul accidentului, a anunţat poliţia federală.
Trei persoane se aflau la bordul maşinii implicate în accident. Victima se afla pe bancheta din spate şi a decedat pe loc. Şoferul automobilului şi celălalt pasager au fost răniţi uşor.
Şoferii camionului şi automobilului au fost supuşi câte unui alcooltest, dar rezultatele au fost negative.
Parchetul de la Hal-Vilvorde a desemnat un expert, iar automobilul a fost confiscat, în cadrul unei anchete.