MENIU

Accident cumplit de motocicletă: un tânăr din Botoșani a murit cu două zile înainte de majorat. Dramă uriașă pentru familia sa

Poliție - imagine arhivă

Două familii din Botoșani trec prin momente cumplite după ce copii lor, un baiat de 17 ani și iubita lui de 16 ani, au murit într-un tragic accident de motocicletă. Tânărul și-a pierdut viața cu doar două zile înainte de ziua sa de naștere. Durerea părinților este cu atât mai mare cu cât aceștia și-au mai îngropat un copil în urmă cu puțin timp. 

Acestea sunt imaginile tragediei de la Dumbrăveni, județul Suceava în care Denis, tânărul din Botoșani și-a pierdut viața. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Iubita acestuia în vârstă de 16 ani, aflată și ea pe motor, a murit la spital după trei zile de comă.

Denis locuia cu familia sa în Franţa, iar în urmă cu două luni se întorsese în ţară. Înainte cu două săptămâni de a împlini vârsta majoratului, părinții tânărului s-au gândit să-i facă o surpriză. Aşa că i-au cumpărat motocicleta mult dorită.

Băiatul încă nu obținuse permisul de conducere pentru motocicletă, iar vehiculul nu era înmatriculat și nici nu avea ITP-ul valabil, potrivit polițiștilor. Oamenii legii au deschis un dosar penal și urmează să stabilească ce a dus la producerea tragicului accident.

Denis Mihai Dragu s-a stins cu două zile înainte de a împlini 18 ani.

Împietrite de durere, familiile celor doi adolescenți se pregătesc de înmormântare. În familia lui Denis, el este al doilea copil pe care părinții îl îngroapă. 

Mai multe articole despre:
tanar botosani mort accident cumplit majorat