MENIU

Accident cu trei mașini în Ploiești. Trei persoane rănite, printre care și un bebeluș

Accident Ploiești

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și care s-a soldat cu rănirea a trei persoane, printre care și un copil, s-a produs, astăzi, în jurul orei 11.20, în Ploiești, relatează realitateadeprahova.net.

Una dintre victime a fost asistată medical la fața locului, iar o femeie în vârstă de 26 de ani și un copil de 1 an și 11 luni au fost transportați la spital.

Cele două victime care au ajuns la spital erau pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.