Accident cu repetiţie: muzeu în pericol, după ce un Tir a ieşit de pe şosea direct în clădire
Un TIR a intrat în curtea Muzeului din Călugăreni, azi dimineață, aproape distrugând intrarea în clădire, cum s-a întâmplat și în urmă cu patru ani, când o mașină de mare tonaj a intrat chiar în clădire, după ce șoferul a pierdut controlul volanului.
Potrivit primarului, TIR-ul aproape a intrat în clădirea Muzeului din Călugăreni, azi, după ce șoferul a pierdut controlul volanului în curbă și a intrat cu mașina în curtea muzeului.
„Din informațiile pe care le am, era ora 04:50 dimineața, probabil că șoferul a adormit sau din neatenție, fiind o curbă puțin mai adusă la dreapta și apoi un sens giratoriu, a lovit parapeții de pe partea stângă, cred că avea și viteză, s-a dezechilibrat și a sărit în curtea muzeului, la aproximativ un metru distanță de muzeu, nu a lovit clădirea, cum s-a întâmplat acum patru ani”, a declarat primarul pentru Mediafax.
El a adăugat că se va adresa Poliției Rutiere pentru a semnaliza mai bine zona.
În urmă cu patru ani, un accident similar s-a întâmplat, însă atunci, șoferul a reușit să intre cu tirul chiar în clădirea muzeului, a mai povestit edilul.
„Voi propune la inspectorat să ia măsuri, o să discut să ia măsuri pentru a nu se mai întâmpla asta. Practic, e vorba de o semnalizare mai bună de ambele părți și de la Giurgiu la București, și de la București la Giurgiu”, a mai spus primarul.
"Șoferul nu consumase băuturi alcoolice, l-am testat. L-am sancționat pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum", a declarat agent șef principal Vasilache Constantin de Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Giurgiu.