MENIU

Accident cu 4 mașini pe Centura Capitalei - O persoană a fost rănită - Traficul, dat peste cap

Politia

Accident grav pe Centura Bucureștiului, luni dimineața. Este vorba de un carambol între 4 autoturisme.

Un accident rutier în care au fost implicate 4 autovehicule a avut loc luni dimineața pe Centura Capitalei, între localitățile Mogoșoaia și Otopeni. În urma impactului, o persoană a suferit leziuni și a fost transportată la spital.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că accidentul s-a produs pe sensul de mers către Otopeni al Drumului Național de Centură București (DNCB). Din cauza evenimentului rutier, circulația se desfășoară cu dificultate pe o singură bandă din cele două existente pe acest sens.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să circule cu prudență.

Mai multe articole despre:
politia accident centura capitalei