ACCIDENT AVIATIC APUSENI: Procurorii cer STS declasificarea convorbirilor prin 112
Procurorii Secţiei parchetelor militare din PICCJ au cerut Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum şi relaţii privind tehnicile de localizare a apelanţilor acestui serviciu.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), anchetatorii au mai solicitat, de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), relaţii privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgenţă 112 şi facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.
De asemenea, procurorii au înaintat o cerere la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, cu privire la avizarea raportului de constatare medico-legală în cazul Aurei Ion.
"Au fost solicitate de la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării documentele prezentate în şedinţa din data de 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, documente care au fost obţinute şi analizate. De la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă s-au primit înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării", se mai arată într-un comunicat de marţi al PICCJ.
Potrivit sursei citate, în cazul accidentului aviatic produs la 20 ianuarie în Munţii Apuseni, echipa de procurori din cadrul Secţiei parchetelor militare a audiat, în perioada 17 - 21 martie, nouă persoane, respectiv martori şi părţi civile.
Părinţii şi sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declaraţii în ancheta privind accientul din Apuseni, iar procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul.
Familia Aurei Ion, studenta la Medicină decedată în ianuarie, în accidentul aviatic din Apuseni, s-a constituit parte civilă în dosar, nestabilind deocamdată suma pe care o va solicita ca daune morale, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.