A vrut să-și facă selfie și a căzut în gol zeci de metri. A reușit să scape cu viață
Un bărbat de 47 de ani a vrut să surprindă momentul vieții sale și s-a gândit să-și facă selfie pe baraj. Decizie mai puțin fericită, pentru că a căzut în gol câteva zeci de metri. A reușit să scape doar cu câteva traumatisme minore.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani care a vrut să facă selfie în zona barajului de la Siriu, pe DN 10 Buzău-Braşov, s-a prăbuşit în gol zeci de metri, fiind salvat ulterior de pompieri. El a suferit multiple traumatisme şi va fi transportat la SJU Buzău. La prima evaluare, are traumatisme minore.
Potrivit prefectului judeţului Buzău, Daniel Ticlea, accidentul s a produs duminică după-amiază, pe DN 10, în zona stâncii Teherău.
Din primele informaţii, un bărbat care a vrut să-şi faca un selfie a alunecat in prăpastis de pe marginea şoselei.
Bărbatul a căzut în gol 3-4 metri, apoi a alunecat pe stânci încă 20-30 metri. El a fost extras de echipajul ISU sosit la faţa locului si predat ambulanţei.