MENIU

A treia doză a vaccinului anti-Covid devine obligatorie! În ce țară din U.E. se întâmplă

Doza 3 devine obligatorie în aceasta țară FOTO: PROFIMEDIA IMAGES

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat marți că persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor trebui să prezinte dovada vaccinării cu doza trei, de la jumătatea lunii decembrie, pentru ca pașapoartele sanitare care oferă acces la restaurante, trenuri și avioane să rămână valabile, relatează Reuters.

În plus, a treia doză, disponibilă până acum doar pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și pentru cei vulnerabili, vă fi disponibilă de la începutul lunii decembrie și pentru grupa de vârstă 50-64 de ani, a spus Macron într-un discurs televizat.

Pașaportul sanitar este necesar pentru a intra în restaurante și baruri, pentru a merge la sală sau la o conferință și pentru călătorii pe distanțe lungi cu trenul și avionul.

Macron i-a îndemnat și pe cei care nu s-au vaccinat încă să facă acest lucru. 

Macron a spus că Europa înregistrează un al cincilea val de infecții cu coronavirus și că în Franța a existat o creștere alarmantă a numărului de pacienți COVID-19 în spitale, dar și o creștere a numărului de cazuri.

Franța a înregistrat marți 12.476 de noi infecții confirmate, un record din 8 septembrie încoace, au arătat datele Ministerului Sănătății.

Mai multe articole despre:
vaccin covid coronavirus certificat medic