MENIU

A plecat vânzătorul mai devreme și a închis magazinul? Ce poate să pățească, potrivit legii

Legea prevede amenzi pentru magazinele care nu respectă programul de funcționare

Ți s-a întămplat să ajungi în fața unui magazin dar acesta să nu fie deschis, chiar dacă orarul de funcționare de pe ușa sau geamul acestuia scria că ar trebui să fie deschis? Fie că vânzătorul întârzie, câteodată cu orele, fie că a decis că a muncit îndeajuns pentru ziua în curs și a plecat mai devreme, ei bine, legea prevede sancțiuni usturătoare pentru astfel de comportamente.

În România, structurile de vânzare cu amănuntul și cele în care se prestează servicii de piață sunt o componentă importantă a economiei locale. Acestea variază de la magazine alimentare, până la frizerii, ateliere de reparații auto sau cabinete medicale. În ultimii ani, tendința a fost ca tot mai multe astfel de structuri să fie deschise în zilele de weekend sau non-stop, pentru a satisface nevoile clienților.

Una dintre obligațiile principale pe care aceste unități trebuie să le îndeplinească este afișarea orarului de funcționare, precum și respectarea sa. Acest lucru este important pentru a avea o funcționare organizată și pentru a evita situațiile în care oamenii ajung în fața ușilor închise.

Se întâmplă în România. Bătaie la supermarket pentru zahăr cu 4 bani mai ieftin FOTO

În plus, această obligație este reglementată de lege, și nerespectarea sa poate atrage după sine sancțiuni și amenzi.  

 În OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, care stabilește principiile generale referitoare la desfășurarea activității comerciale, scrie că structurile de vânzare cu amănuntul și cele care prestează servicii de piață pot să fie deschise publicului în toate zilele săptămânii, informează avocatnet.

Concret, comercianții își pot stabili singuri orarul de funcționare. Cu toate acestea, trebuie să respecte reglementările privind ordinea și liniștea publică și cerințele impuse de autorități pentru a asigura continuarea activității comerciale sau de prestare de servicii în funcție de nevoile consumatorilor dintr-o anumită comunitate.

Legea prevede obligația ca orarul de funcționare a firmei să fie afișat la intrarea în unitate și să fie vizibil din exterior. Astfel, clienții pot fi informați cu privire la programul de lucru și pot planifica vizitele în consecință.

 În caz contrar, OG nr. 99/2000 prevede că organele de control abilitate ale ANPC și ale primăriilor pot da amenzi între 200 și 2.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice limitele minime și maxime se dublează, potrivit art. 74 din ordonanță.

Prețurile au scăzut masiv în România, în prima săptămână din august - Consiliul Concurenței publică statistici impresionante: ieftiniri cu până la 43%

Amenda nu este impusă doar în cazul în care orarul nu este afișat la vedere, ci poate fi aplicată și atunci când acesta este nerespectat. De exemplu, un comerciant poate afișa ora de deschidere a magazinului la 10:00, dar poate ajunge la unitate mai târziu.

Într-un exemplu de pe forumul avocatnet, un comerciant a primit o amendă pentru că a închis magazinul cu 15 minute mai devreme decât orarul afișat, iar un ofițer de poliție a găsit magazinul închis în timp ce trebuia să fie deschis conform orarului și a acționat în conformitate cu legea. 

„Orarul de funcţionare se afişează la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat să asigure respectarea acestuia”, este textul din ordonanță pentru a cărui nerespectare se poate aplica amenda.
 
Aceste amenzi reprezintă o consecință a nerespectării orarului de funcționare al magazinului și sunt impuse de autoritățile locale care monitorizează respectarea legii. 

Este important pentru comercianți să respecte orarul de funcționare afișat, deoarece nerespectarea acestui lucru poate atrage după sine sancțiuni și amenzi. În plus, o activitate organizată și în deplină siguranță este benefică pentru afacere și poate îmbunătăți relația cu clienții. 

Litoralul, plin de pericole alimentare. A plouat cu amenzi în urma controlelor ANSVSA. 222 de kilograme de carne confiscate

Mai multe articole despre:
magazin program magazin orar magazine amenda lege