A murit un mare artist român, părintele ceramicii figurative! Cioloș, mesaj de condoleanțe
Premierul Dacian Cioloș a anunțat, printr-un mesaj de condoleanțe postat pe pagina personală de Facebook, că a încetat din viață Nicolae Diaconu, unul dintre cei mai mari meșteri ceramiști ai României, supranumit și "părintele ceramicii figurative".
"Universul satului romanesc nu ar putea fi perceput și cunoscut în toată frumusețea sa fără operele artistului popular Nicolae Diaconu. Talent nativ ieșit din comun, Nicolae Diaconu a promovat în țară și în lume tradițiile românești, cu ingeniozitate, originalitate, prin figurinele din lut cărora le-a dat viață și personalitate.
L-am cunoscut acum mai bine de zece ani, la târguri de artă populară și am avut ocazia să-i găzduiesc expoziții și la Bruxelles. Am prețuit îndeosebi măiestria și stăruința artistului popular de a modela din lut, simbol al mitului facerii, o nouă și inedită imagine a universului satului romanesc. Am apreciat, de asemenea, generozitatea și răbdarea cu care a transmis tinerilor meșteșugul modelării lutului, precum și pasiunea pentru tradițiile și valorile autentice.
Drum lin, Nicolae! Dumnezeu să te aibă în grijă!", a scris Dacian Cioloș pe Facebook.
Apreciat și contestat, totodată, pentru lucrările unice pe care le realiza în lut, Nicolae Diaconu reușea să transforme meșteșugul în artă rafinată și să înscrie pe hartă un nou punct de referință Codlea. Lutul, ca simbol primordial al tuturor miturilor facerii și festivității, lutul modelat și ars concretizând obiceiuri, rituri, practici cultice, înregistrând progrese ale modului de viață, cuceriri tehnice, a subliniat în toate timpurile evoluția și cuceririle civilizatorii ale omenirii, scrie Thespoonman.ro.
Nicolae Diaconu a lăsat de-o parte uneltele îndatinate ale olarului și, asemeni unui demiurg, a creat cu propriile mâini o lume, prin simpla modelare a lutului.
Prin talentul său nativ ieșit din comun, prin calitățile excepționale de plastician ceramist, prin ingeniozitate și perseverență, Nicolae Diaconu și-a căutat cu lăudabilă stăruință, și și-a găsit după ani de căutări, un stil artistic propriu.