MENIU

A început votul online pentru alegerea președintelui USR PLUS

A început votul online pentru alegerea președintelui USR PLUS

Începând de pe 15 septembrie, membrii USR PLUS pot vota online noul președinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR și PLUS, potrivit unui comunicat al partidului. În competiția internă s-au înscris trei candidați: Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău.

„Începând de miercuri, 15 septembrie, membrii USR PLUS votează noul preşedinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS. Votul se desfăşoară online, prin intermediul unei platformei securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur”, a transmis USR PLUS.

Potrivit formaţiunii, programul alegerilor este următorul:

Turul 1 – start vot 15.sep. 10:00 am, stop vot: 22.sep. 10:00 am

Turul 2 – start vot: 23.sep. 10:00 am, stop vot: 30.sep. 10:00 am

„Aproximativ 50.000 de membri vor vota noul preşedinte USR PLUS. În competiţia internă s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău. Rezultatul votului online va fi validat de congresul USR PLUS care are loc în weekendul 2-3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti”, a mai transmis formaţiunea.

În cadrul congresului, delegaţi ai filialelor din toată ţara vor alege şi membrii Biroul Naţional al USR PLUS care asigură conducerea executivă a partidului alături de preşedinte.

În luna mai 2021, USR şi PLUS au fuzionat după ce în ultimii ani cele două partide conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş au participat ca o alianţă la toate scrutinele electorale: alegeri europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare.

Conducerea partidului este asigurată de cei doi co-preşedinţi Dan Barna şi Dacian Cioloş şi de Biroul Naţional Reunit format din liderii liderii USR PLUS.

Mai multe articole despre:
alegeri usr plus congres