MENIU

A început vaccinarea în companii, peste 5.000 de angajați au trecut de prima etapă a imunizării

Firmele HoReCA, primele care si-au vaccinat angajatii

Vaccinarea anti-COVID a început în companii și deja peste 5.000 de angajați și-au făcut prima doză, a anunțat marți secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu. Acesta a precizat că cele mai multe firme sunt din industria ospitalității.

Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţat, marţi, că 105 operatori economici au demarat activitatea de vaccinare la sediile proprii, find deja imunizate peste 5.000 de persoane. Aproape o treime dintre agenții economici care și-a vaccinat angajații sunt din domeniul HoReCa.

Activitatea se derulează cu ajutorul a 47 de echipe s-au deplasat către aceşti operatori economici, iar cele mai multe vaccinări, peste 1.800, s-au făcut în Bucureşti.

Au mai fost vaccinate multe persoane în Bihor, Dolj şi Braşov.

Pe de altă parte, cei mai mulţi operatori economici care au început să-și vaccineze angajații sunt judeţele Alba şi Hunedoara, câte 15.