A început "sezonul" toxiinfecţiilor alimentare. Avertismentul specialiştilor: "Nu mai mâncaţi..."
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă populației ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde o mai mare atenție modului în care păstrează sau prepară alimentele și a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.
Astfel, consumatorilor li se recomandă să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spații înregistrate sau autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru că le oferă garanția unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și care sunt depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și igienă.
Consumatorii pot sesiza autoritățile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor asupra oricăror abateri din domeniul siguranței alimentelor, apelând gratuit numărul de telefon — 0800 826 787.
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor recomanda populatiei sa acorde atentie modului in care pastreaza sau prepara alimentele si a locurilor de unde acestea sunt cumparate:
- Sa cumpere produse alimentare numai din locuri sau spatii autorizate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, pentru ca le ofera garantia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar-veterinar si care sunt depozitate in conditii corespunzatoare de temperatura si igiena;
- Dupa cumparare, in cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animala se introduc in frigider unde se pastreaza astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte si ouale la o temperatura de refrigerare de preferinta intre 0˚C+4˚C si separat in functie de categoria de produs, iar carnea congelata la o temperatura cat mai scazuta, respectiv sub -12˚C;
- Pastrarea alimentelor de origine animala este indicat sa fie efectuata la temperaturile mentionate anterior, in ambalajele de provenienta, pe care sa fie aplicata eticheta din care sa rezulte data de valabilitate, originea si conditiile de pastrare, respectiv temperatura recomandata de producator;
- Efectuarea unor operatiuni de spalare a locurilor unde sunt consumate alimentele, precum si a furculitelor, cutitelor, lingurilor, farfuriilor, platourilor, a tuturor suprafetelor care vin in contact cu alimentele (mese, blaturi etc);
- Indepartarea, pe cat posibil, a tuturor insectelor indezirabile (muste, furnici, gandaci etc.), care pot contamina biologic alimentele;
- Manipularea alimentelor sa se faca numai dupa spalarea mainilor, cu apa si sapun, urmata de stergerea acestora cu prosoape curate, preferabil confectionate din hartie de unica folosinta;
- Produsele care au fost decongelate nu se recongeleaza pentru a fi ulterior preparate sau consumate;
- Alimentele care urmeaza a fi depozitate in frigider, trebuie sa fie ambalate separat si mentinute in decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
- Alimentele gatite trebuie pastrate in recipiente acoperite;
- Indepartati alimentele alterate, sunt o sursa de contaminare pentru celelalte alimente;
- Spalati bine fructele si legumele inainte de a le consuma;
- Evitati consumul unor alimente de origine animala care prezinta modificari vizibile de alterare respectiv miros sau gust necaracteristic sau alte modificari de consistenta, culoare sau aspect, precum si a alimentelor al caror termen de valabilitate este depasit;
- Apa utilizata pentru efectuarea operatiunilor de spalare trebuie sa fie apa potabila, pentru a preveni contaminarea alimentelor sau a suprafetelor si echipamentelor necesare cu bacterii ce pot provoca imbolnavirea consumatorilor.