MENIU

A început eliberarea buletinelor electronice cu CIP. Ce trebuie să știe cei care optează pentru noua carte electronică

Românii vor avea buletine biometrice, din 2 august

De astăzi românii pot avea un nou buletin. Prima carte de identitate electronică a început să fie emisă în țara noastră. Are cip și, promit autoritățile, este mai sigură. Chiar și așa, nu este obligatorie, relatează Realitatea PLUS. 

Noul card de identitate are marimea unui card bancar și, în premieră, va conține și un CIP. Acesta are, totodată, și elemente suplimentare de securitate, similare cu cele ale cărților de identitate din vestul continentului. 

Astăzi este ziua în care este emis primul astfel de buletin electronic. Cei cărora le expiră actul de identitate îl pot primi pe cel nou, dar au și posibilitatea să îl refuze. În cazul în care vor face acest lucru, trebuie să știe însă că nu vor mai putea călători în afara granițelor în baza buletinului actual.

Cu noul buletin, promit autoritățile, românii vor scăpa de mai multe drumuri la ghișeu și asta pentru că în baza acestui card de identitate se vor putea loga la diverse instituții ale statului și astfel să beneficieze de mai multe servicii.