Noul Cod Silvic a fost adoptat. Furtul de arbori va fi pedepsit penal, iar camioanele folosite vor fi confiscate. Accesul bicicliștilor în pădure, doar pe trasee marcate
Parlamentul a aprobat, miercuri, Noul Cod Silvic. Noile modificări vor intra în vigoare după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis. Printre modificări se numără confiscarea vehiculelor folosite pentru comiterea infracțiunilor silvice, înăsprirea sancțiunilor și încadrarea la infracțiune a oricărui furt de arbori, indiferent de cantitate. De asemenea, accesul bicicliștilor în pădure va fi permis doar pe trasee marcate.
Potrivit Noului Cod Silvic, furtul de arbori va intra direct sub incidenţă penală, indiferent de prejudiciu, camioanele sau tirurile cu care sunt transportaţi arborii tăiaţi ilegal vor putea fi confiscate, iar tăierile la ras vor fi interzise în rezervaţiile naturale. În plus, avizul de transport va deveni obligatoriu şi pentru rumeguş, biomasă, coaja arborilor şi orice rest de lemn, lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat, iar sumele destinate pazei suprafeţelor de pădure de sub 30 de hectare vor creşte cu peste 30%. Evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie, iar accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor şi din drumurile forestiere. Accesul cetăţenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta. Accesul public cu bicicleta în pădure va fi permis numai pe drumurile forestiere, pe potecile şi pe traseele amenajate, pe răspunderea celui care intră în pădure şi cu respectarea condiţiilor stabilite de administratorul fondului forestier/proprietar, după caz.
Proiectul adoptat prevede și că ”şeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii 53/2002, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier dacă nu sesizează unităţile de poliţie şi/sau parchetul teritorial cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informaţiei referitoare la constatarea pagubelor".
Ministerul Mediului a anunțat, într-un comunicat, că va continua să implementeze măsurile asumate pentru protecţia pădurilor şi stoparea tăierilor ilegale, printre care se află noul SUMAL, achiziţia sistemului de monitorizare cu hărţi satelitare, demararea studiului ştiinţific pentru identificarea şi punerea sub protecţie a 40.000 de hectare de păduri virgine şi consolidarea capacităţii gărzilor forestiere