MENIU

A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat - Marea Britanie, în zona roșie - Când e obligatorie carantina

Vama

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată! Decizia a fost luată vineri de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Persoanele care vin din zona galbenă și roșie sunt obligate să stea în carantină la intrarea în România, iar cele vaccinate, cele care au avut COVID sau cele care au test negativ, sunt scutite de acest protocol. 

Categoria de vârstă sub 3 ani mai este scutită de carantină, iar cei de peste 3 ani trebuie să prezinte un test negativ. De asemenea, cetățenii scutiți de carantină sunt persoanele care stau pe teritoriul României maxim 3 zile. 

Pentru cei care revin în România, dintr-un stat din zona verde, nu este prevăzută obligativitatea carantinei. 

 

Este vorba despre Hotărârea 42 din 25 iunie 2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care a fost actualizată lista cu clasificarea țărilor în funcție de rata de incidență cumulată.

Anexa la HCNSU nr. 42 din 25.06.2021
Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență
cumulată, conform Hotărârii nr. 42 din 25.06.2021 a Comitetului
Național pentru Situații de Urgență
Stat/Teritoriu Rata de incidență cumulată la 1.000
locuitori*
Zona roșie
Seychelles 22.1
Uruguay 11.0
Mongolia 8.3
Columbia 7.4
Maldive 7.3
Bahrain 6.9
Namibia 6.7
Argentina 6.6
Suriname 5.7
Kuweit 5.1
Oman 5.0
Saint Kitts si Nevis 4.9
Brazilia 4.6
Paraguay 4.4
Costa Rica 4.4
Chile 4.3
Trinidad si Tobago 3.0
Botswana 3.0
Bolivia 3.0
Africa de Sud ** 2.1
Marea Britanie** 1.7
Nepal** 1.1
India** 0.7


Zona galbenă
Emiratele Arabe Unite 2.9
Panama 2.6
Malaysia 2.6
Georgia 2.4
Tunisia 2.2
Sint Maarten 2.0
Guyana 1.8
Cuba 1.8
Capul Verde 1.7
Irak 1.7
Insulele Virgine Britanice 1.7
Insulele Virgine ale Statelor Unite 1.7
Sri Lanka 1.6
Zambia 1.6


Zona verde
Iran 1.5
Fiji 1.5
Republica Dominicana 1.4
Peru 1.4
Federația Rusa 1.3
Kârgâzstan 1.3
Honduras 1.2
Spania 1.2
Portugalia 1.2
Andorra 1.1
Belarus 1.1
Bahamas 1.1
Guatemala 1.0
Monaco 1.0
Letonia 1.0
Kazahstan 1.0
Turcia 1.0
Saint Vincent si Grenadine 1.0
Cipru 1.0
Olanda 0.9
Irlanda 0.9
Danemarca 0.8
Grecia 0.8
Filipine 0.8
Ecuador 0.8
Slovenia 0.8
Venezuela 0.7
Suedia 0.7
Belgia 0.7
Franța 0.7
Timorul de Est 0.7
Iordania 0.7
Qatar 0.7
Afghanistan 0.6
Gibraltar 0.6
Lituania 0.6
Thailanda 0.6
Bonaire, Saint Eustatius si Saba 0.6
Jersey 0.6
El Salvador 0.5
Insulele Feroe 0.5
Luxemburg 0.5
Palestina 0.5
Norvegia 0.5
Statele Unite ale Americii 0.5
Libia 0.5
Cambodgia 0.5
Arabia Saudita 0.5
Indonezia 0.5
Estonia 0.5
Guam 0.5
Aruba 0.5
Saint Lucia 0.5
Canada 0.4
Uganda 0.4
Elveția 0.4
Muntenegru 0.4
Croația 0.4
Belize 0.4
Armenia 0.4
Austria 0.3
Bhutan 0.3
Ucraina 0.3
Italia 0.3
Slovacia 0.3
Germania 0.3
Mexic 0.3
Polinezia Franceza 0.3
Insulele Cayman 0.3
Serbia 0.3
Rwanda 0.3
Bangladesh 0.2
Jamaica 0.2
Eritreea 0.2
Puerto Rico 0.2
Curaçao 0.2
Bulgaria 0.2
Cehia 0.2
Liban 0.2
Ungaria 0.2
Japonia 0.2
Finlanda 0.2
Republica Moldova 0.2
Mauritius 0.2
Zimbabwe 0.2
Haiti 0.2
Liechtenstein 0.2
Liberia 0.1
Eswatini 0.1
Uzbekistan 0.1
Lesotho 0.1
Algeria 0.1
Bermuda 0.1
Taiwan 0.1
Mauritania 0.1
Bosnia si Herțegovina 0.1
Insulele Turks si Caicos 0.1
Coreea de Sud 0.1
Polonia 0.1
Azerbaidjan 0.1
Macedonia de Nord 0.1
Groenlanda 0.1
Egipt 0.1
Papua Noua Guinee 0.1
Maroc 0.1
Kenia 0.1
Noua Zeelanda 0.1
Republica Democrata Congo 0.1
Gabon 0.1
Sierra Leone 0.1
Kosovo 0.1
Pakistan 0.1
Romania 0.1
Congo 0.1
Myanmar 0.1
Angola 0.1
Guernsey 0.1
Vietnam 0.0
Barbados 0.0
Senegal 0.0
Israel 0.0
Dominica 0.0
Albania 0.0
Singapore 0.0
Malta 0.0
Nicaragua 0.0
San Marino 0.0
Malawi 0.0
Burundi 0.0
Djibouti 0.0
Brunei Darussalam 0.0
Ghana 0.0
Togo 0.0
Guineea Bissau 0.0
Madagascar 0.0
Gambia 0.0
Laos 0.0
Sudan 0.0
Somalia 0.0
Australia 0.0
Benin 0.0
Mali 0.0
Yemen 0.0
Nigeria 0.0
Niger 0.0
Burkina Faso 0.0
Republica Centrafricana 0.0
Wallis si Futuna 0.0
Islanda 0.0
Guineea Ecuatoriala 0.0
Insula Man 0.0
Sao Tome si Principe 0.0
Camerun 0.0
Antigua si Barbuda 0.0
Insulele Mariane de Nord 0.0
Etiopia 0.0
Comore 0.0
Ciad 0.0
Anguilla 0.0
Siria 0.0
Tadjikistan 0.0
Guineea 0.0
Coasta de Fildeș 0.0
Mozambic 0.0
Sudanul de Sud 0.0
Republica Populara Chineza 0.0
Grenada 0.0
Insulele Falkland (Malvine) 0.0
Vatican 0.0
Insulele Marshall 0.0
Micronezia 0.0
Montserrat 0.0
Noua Caledonie 0.0
Insulele Solomon 0.0
Tanzania 0.0
Vanuatu 0.0
Sahara de vest 0.0
*(date publicate de ECDC joi 24 iunie 2021 pentru perioada 7 iunie – 20 iunie 2021)
** urmare a detecției circulației în populația umană a unor variante de virus
Sars-CoV-2 cu transmitere mai ridicată