MENIU

Urgie la Constanța, după 2 mesaje RO-ALERT. Barjă cu 3 oameni, luată de furtună, acoperiș prăbușit peste mașini și artere inundate - VIDEO

Autoritățile au emis un al doilea avertisment RO-ALERT de vreme severă în județul Constanța, din cauza unei furtuni cu precipitații care a lovit litoralul. În municipiul Constanța au căzut copaci, smulși din pământ, sunt întreruperi în alimentarea cu energie electrică, iar un vas ucrainean a pierdut barja pe care o avea ancorată.

Potrivit mesajului transmis de autorități, este stare de ALERTĂ EXTREMĂ, iar oamenilor li se recomandă să nu iasă din casă, iar dacă sunt surprinși de fenomenele meteo extrem de violente, să se adăpostească.

 

Situația în sistemul energetic determinată de condițiile meteo dificile
 
Având în vedere avertizările meteo ale Agenției Naționale de Meteorologie, în special în zona Dobrogea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dispus analiza situației la nivelul comandamentului energetic de iarnă și luarea tuturor măsurilor necesare.

Condițiile meteorologice vor fi dificile din aceasta seară și până mâine în a doua parte a zilei, mai ales în zona de sud-est a României. Aici se concentrează importante capacitați de producție a energiei, în special nucleară și eoliană. Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale.


La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate. SN Nuclearelectrica SA anunță, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național.

Totodată, din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească. Eolienele produc în prezent aproximativ 1400 MW, față de  2400 MW, cât erau programați.

 

Cu U1 CNE Cernavoda decuplată în acest moment în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit. Situația este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic național. În acest moment nu există probleme.

 

UN REMORCHER UCRAINEAN A PIERDUT O BARJĂu

Tot din cauza condițiilor meteo extreme, un remorcher sub pavilion ucrainean a pierdut o barja maritima cu cereale, cu 3 oameni la bord, între localitățile Sf.Gheorghe și Năvodari. 

Barja pluteșțe în derivă și nu pot fi trimise nave de cautare si nici elicoptere, din cauza vântului extrem de puternic.

 

Mai multe articole despre:
ro alert constanta furtuna vas naufragiat