MENIU

7 tone de alimente retrase de la vânzare la Hala Obor din București

ANPC a făcut "curățenie" în vechea Hală Obor, de unde au retras de la vânzare aproape 7 tone de alimente. În urmă acţiunilor de control s-au aplicat 62 amenzi contravenţionale în cuantum de 713.500 lei şi 7 avertismente. A fost retrasă definitiv de la comercializare cantitatea de 6.843,95 kg produse alimentare, în valoare de 61.645,88 lei şi s-au oprit temporar de la comercializare 11.261 produse nealimentare în valoare de 22.776 lei. 

Amenzi de 713.500 de lei şi aproape 7 tone de alimente retrase de la vânzare, sunt măsurile luate de ANPC după controlul făcut la sfârşitul săptămânii trecute la Hala veche a Obor, alături de suspedarea activităţii în hală, care aparţine SC CI-CO SA, pe o perioadă de până la şase luni. Decizia privind suspendarea activităţii a fost luată marţi, iar miercuri, la ora 15:00, preşedintele ANPC Horia Constantinescu şi directorul general Paul Anghel se întâlnesc cu reprezentanţii operatorilor economici din Hala Obor pentru pentru discuţii în vederea bunei desfăsurări a activităţii comerciale.

 ”În data de 22.09.2019, comisari din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov au efectuat un număr de 41 acţiuni de control privind verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în Piaţă Obor, din Bucureşti. Controalele efectuate au vizat respectarea prevederilor legale atât la comercializarea produselor alimentare cât şi a celor nealimentare (articolelor textile, produse cosmetice, produse de uz casnic). În urmă acţiunilor de control s-au aplicat 62 amenzi contravenţionale în cuantum de 713.500 lei şi 7 avertismente. A fost retrasă definitiv de la comercializare cantitatea de 6.843,95 kg produse alimentare, în valoare de 61.645,88 lei şi s-au oprit temporar de la comercializare 11.261 produse nealimentare în valoare de 22.776 lei. A fost propusă măsură complementară de închidere pe o perioadă de până la 6 luni a Halei Obor, ce aparţine SC CI-CO SA”, anuntă instituţia, care face publice şi numele operatorilor economici sancţionaţi.   
  
 În ceea ce priveşte produsele alimentare, au fost controlaţi un număr de 32 operatori economici care comercializau produse alimentare.  
 Au fost identificate la comercializare diferite specii de peşte proaspăt depozitat în condiţii necorespunzătoare, preparate de carne şi carne pasăre neetichetate în totalitate şi fără documente de provenienţă, carne de porc depozitată la temperatura mediului ambiant, mezeluri şi lactate fără elemente de identificare şi caracterizare, dar şi fără termene de valabilitate, napolitane, biscuiţi şi fructe confiate, vrac fără elemente de identificare, fără termen de valabilitate, depozitare necorespunzătoare direct pe paviment. 
    
Pentru operatorii economici: Apollo 13 SRL, SC Pinclau SRL, Alex Prestării Servicii SRL, Gini Trading Service 96 SRL, Gianina Star SRL, Dorimar Top SRL, Sicoe R Roman IF, SC Giardino D’oro SRL, SC Royal Kadet SRL, Dragoş Mia Impex SRL, Teofan Com SRL, Aqua Blue Fish SRL, Atlantic Blue Concept SRL, Sicoe Elena Valentina I.I., Scobarul Furios SRL, Abatorul Periş SĂ, Dorimar Top SRL, Karina Bakerely SRL, SC La  Cherhana SRL, Jordan D x A SRL, Top Genius SRL, SC Edy Fresh Fish SRL, Dorimar Top SRL, SC Agriland Fundeni SRL, Geanina Star SRL, SC Serv Special Clean SRL a fost dispusă măsura de oprire definitivă de la comercializare. 
 
Măsura opririi definitive de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a fost dispusă pentru produsele care nu erau însoţite de documente de provenienţă, nu erau însoţite de etichetă de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare şi pentru produsele cu data limită de consum depăşită.  
  
  
 Pentru operatorii Scorpion C&A Comimpex SRL şi SC Andreea Market 2005 SRL, pentru nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate şi lipsă autorizării sanitar-veterinară, a fost propusă măsura complementară de închidere pe o perioadă de până la 6 luni. 
  
  
 La operatorul Alex Prestării Servicii SRL, care comercializa produse expirate şi fără elemente de identificare s-a dispus măsura de retragere definitivă a produselor. 
  
  
 Pentru operatorii economici Emprod SRL, Taracom SRL, N & T Rustic SRL, SC Edy Fresh Fish SRL a fost dispusă măsură de oprire temporară de la comercializare până la remedierea deficienţelor constatate. 
  
  
 La operatorul Serv Special Clean SRL, unitate de alimentaţie publică, nu s-a găsit la comercializare sau în spaţiile de depozitare materie prima. S-a dispus afişarea documentelor în copie la loc vizibil.  
  
  
 În cazul produselor nealimentare, la cei 9 operatori economici controlaţi au fost identificate la comercializare un număr de 11.261 produse nealimentare (produse textile, produse cosmetice, paltoane, bluze, fuste, damigene, capace, borcane, tacâmuri), în valoare de 22.776 lei.  
 Au fost constatate următoarele deficienţe: lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare, neafişarea certificatului de înregistrare la registrul comerţului, lipsă termenului de valabilitate la produsele cosmetice, a compoziţiei fibroase, a instrucţiunilor de utilizare, a denumirii producătorului, eventuale contraindicaţii şi avertismentele de siguranţă pentru produselor cosmetice.  
  
  
La operatorul Chivu Adrian I.I s-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare pentru nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate. 
 La operatorul SC Rikta Internaţional SRL s-a dispus măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte (lipsa produsului singular la oferta de preţ). 
 Pentru operatorii economici Acrido SRL, Audiomonix SRL, Necesim Măria Scăunaş Mariana I.F, Burtea Mariana PFA şi SC MoniCris Impex SRL a fost dispusă măsura de oprire temporară de la comercializare până la remedierea deficienţelor constatate. 
 La operatorul Zalzar Distribution SRL s-a dispus măsura retragerii de la comercializare a produselor neconforme, respectiv a celor care nu erau însoţite de informaţii în limbă română, a produselor textile care nu aveau inscripţionată compoziţia fibroasa şi a produselor electrocasnice care nu erau însoţite de informaţii privind securitatea. 
 Operatorul C.P.M Creative Management SRL a fost sancţionat cu avertisment pentru neafişarea preţurilor. 
  
” În data de 24.09.2019 s-a emis decizia suspendării activităţii în Hala veche Obor.  Preşedintele ANPC Dl Horia Constantinescu împreună cu Directorul General ANPC Dl Paul Anghel au avut o întâlnire cu administratorii stabilimentului şi s-a convenit că astăzi 25.09.2019, la orele 15, să aibă loc o discuţie cu reprezentanţii operatorilor economici din Hala Obor pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru bună desfăşurare a actului de comerţ cu respectarea consumatorului bucureştean”, anunţă ANPC. 
Mai multe articole despre:
alimente stricate hala Obor