64 de percheziţii în zona Roşia Montană pentru activităţi miniere fără licenţă şi evaziune fiscală
În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 64 de percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt şi spălare de bani./ Vor fi puse în executare 48 de mandate de aducere, se arată într-un comunicat IGPR, remis realitatea.net.
La data de 27 octombrie a.c., 160 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu sprijinul celor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mureş, Cluj şi Bihor, efectuează 64 de percheziţii în judeţele Alba (59), Mureş (3), Cluj (1) şi Bihor (1), la domicilii şi la sediile unor societăţi comerciale.
În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt calificat şi spălare de bani.
In fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare. Acestea ar fi sustras, prelucrat şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanţii, fără returnarea sumelor de bani împrumutate. Prejudiciul cauzat este estimat la peste 600.000 de lei. Poliţiştii vor pune în executare 48 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite în cauză. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informații şi Protecție Internă.