6 motive pentru care protestele sunt cruciale pentru o democrație. Ce spune un profesor din UK
România a impresionat întreg mapamondul în cursul anului 2017 prin modul entuziast și inventiv în care sute de mii de protestatari au apărat statul de drept împotriva unei clase politice anti-democratice.
De ce sunt protestele atât de importante pentru drepturile omului și pentru o societate democratică? Un profesor universitar din Marea Britanie, Richard Norman de la University of Kent, Canterbury, invocă 6 motive pentru care trebuie protejat și exercitat dreptul la proteste.
1. Oamenii realizează că nu sunt singuri
O metodă prin care sistemul politic își menține puterea este că impune un discurs dominant din care sunt excluse toate viziunile diferite. Dacă oamenii gândesc altfel, ei riscă să se simtă izolați, marginalizați și lipsiți de putere. Demonstrațiile publice îi încurajează pe oameni că sunt mii, zeci de mii sau sute de mii de indivizi care gândesc la fel, chiar dacă establishment-ul spune altceva.
2. Prin proteste schimbăm agenda publică și declanșăm o dezbatere
Cei care se află la putere încearcă să ne ignore, dar dacă se ridică suficiente voci în stradă, politicienii se vor vedea nevoiți să ofere argumente pentru a demonstra că protestatarii se înseală. Acesta este momentul în care o dezbatere publică poate să înceapă.
3. Într-o democrație electorală, protestele împiedică "tirania majorității"
Votul majorității exprimate la alegeri tinde să impună o "tiranie a majorității" și să calce în picioare drepturile minorităților. Protestele au rolul de a corecta aceste derapaje.
4. Uneori învingem!
Atunci când numărul protestatarilor este mare, politicile celor aflați la putere devin nefuncționale și îndoielnice. Profesorul de filosofie din Canterbury dă un exemplu: atunci când Guvernul britanic a vrut să introducă o taxă controversată în 1990, numărul uriaș de oameni care au protestat a forțat autoritățile să retragă legea. S-a întâmplat și la București în 2017: OUG 13 a fost abrogată în februarie, iar Primăria Capitalei a desființat târgul de Crăciun în decembrie.
5. Efectele protestelor sunt impredictibile
Evenimentele politice sunt impredictibile. Uneori efectul unei opoziții puternice în stradă devine realitate abia peste o generație sau două, alteori victoria vine în moduri cu totul neașteptate. Se nasc în orice caz realități noi care nu puteau să apară dacă toată lumea accepta tirania celor de la putere.
6. Protestele schimbă mentalitățile pe termen lung
Uneori protestatarii pot avea sentimentul că se luptă cu mori de vânt sau că protestul lor nu duce niciunde și că politicienii aflați la putere și susținătorii lor nu își schimbă modul de gândire. Dar următoarea generație va înțelege că viziunea protestatarilor era cea de bun simț.
Articolul a fost publicat pe data de 4 decembrie 2017 pe site-ul Open Democracy.