MENIU

5 soluţii PRACTICE care te ajută să reduci consumul de zahăr

Zahărul, "otrava" zilnică

Pe lângă efectele nocive asupra inimii s-a demonstrat ştiinţific faptul că zahărul rafinat este implicat în dezvoltarea şi răspândirea cancerului. Un consum excesiv de zahăr intoxică celulele şi favorizează formarea tumorilor canceroase. "Această intoxicare a celulei conduce la o mai mare cantitate de insulină secretată şi la o cantitate mai mare de acid lactic, atât în celulă, cât şi în jurul ei - factori importanţi de creştere tumorală", explică prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar boli interne, în cartea sa "Nu hrăni cancerul!"

Nu alege produsele fără grăsimi, deoarece este foarte posibil să conţină o cantitate mai mare de zaharuri pentru a le face mai gustoase.

Cel mai recent studiu realizat de Centers for Disease Control and Prevention arată că persoanele care consumă cantităţi mari de zahăr au un risc foarte ridicat de a suferi de boli cardiovasculare. Trebuie să reţii că nu numai linguriţa de zahăr pe care o pui în cafea este contorizată, ci în special ceea ce se ascunde în produsele procesate pe care le cumperi din comerţ. Acestea pot să conţină cantităţi foarte mari de zahăr pe care nu le iei în considerare atunci când vine vorba despre consumul de zahăr.

Aşadar, mare atenţie la ingredientele produselor pe care le cumperi, deoarece zahărul poate să fie trecut şi sub denumirile următoare: fii atentă la cuvintele care se termină în "oză", cum ar fi dextroză, fructoză, maltoză şi la cele care se termină în "ol" cum ar fi sorbitol.

Limitează cantitatea de zahăr pe care o consumi şi ţine cont de aceste soluţii practice care-ţi pot fi de folos:


1. Citeşte eticheta produsului pe care-l cumperi

Multe produse la care nu te aştepţi pot să conţină zahăr. Pâinea albă, maioneza, sosurile pentru paste, untul de arahide, ketchup-ul şi multe alte produse care intră la categoria dulciuri.


2. Nu alege produse fără grăsimi sau "low-fat"

Fii atentă şi la produsele etichetate ca având o cantitate mică de grăsimi "low-fat".
Pentru a substitui grăsimile extrase, producătorii adaugă adesea o cantitate mai mare de zahăr în ele.

Citeşte mai multe pe eva.ro.