MENIU

5 pași de întreținere a mașinii de spălat vase (P)

Atunci când vine vorba de îngrijirea casei, este foarte important să luăm în calcul și electrocasnicele pe care le avem. De la curățarea filtrului de la aspirator până la îngrijirea uscătorului de rufe, aveți o mulțime de activități de care trebuie să țineți cont.

Printre acestea se numără și întreținerea mașinii de spălat vase. Dacă vă numărați printre persoanele organizate și vă doriți ca locuința dumneavoastră să fie mereu în stare perfectă, atunci aflați că acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează ne dorim să vă ajutăm pe această cale prin a vă enumera cinci pași de îngrijire a acestui electrocasnic, ce îi vor asigura buna funcționare pe o durată lungă de timp. Fără să mai stăm prea mult pe gânduri, să începem!

 

Mașina de spălat vase este una dintre cele mai folositoare electrocasnice de pe piață. Ea ne ajută să economisim timp, să evităm deteriorarea pielii și să menținem starea perfectă a vaselor preferate. Cu multitudinea de funcții și varietatea de modele, acest aparat a reușit să se facă plăcut și a devenit popular și la noi. Pentru buna sa funcționare este foarte important să urmați o lista de pași pentru îngrijire. Așa, vă veți asigura că mașina dumneavoastră de vase funcționează mereu la capacitate maximă și este întreținută la perfecție. În continuare, vom începe enumerarea promisă în speranța că vă vom ajuta să-i prelungiți durata de viață mașinii, din câțiva pași simpli. Așadar, iată ce puteți face pentru a o întreține cât mai corect.

 

În primul și în primul rând, este foarte important să curățați regulat filtrele mașinii de spălat vase. Dacă folosiți electrocasnicul de cel puțin 3 ori pe săptămână, este imperativ să aveți grijă și de filtre, în același timp. Curățarea acestora va preveni înfundarea și va asigura scurgerea perfectă. Astfel, jeturile de apă vor putea funcționa la putere maximă și vă vor lăsa vasele strălucitoare.

 

Al doilea pas pe care trebuie să-l urmați este să folosiți o soluție de curățare. Așa cum, pentru mașina de rufe, există tot felul de capsule anticalcar și balsamuri speciale, așa există pe piață și soluții pentru mașina de vase. Utilizarea regulată a unui detergent special sau a unor soluții de curățare va elimina mirosurile neplăcute și resturile rămase după spălare.

 

Continuăm enumerarea promisă și ajungem la următorul pas: curățarea garniturii de la ușă. Pentru a evita apariția mucegaiului între benzile de cauciuc de pe ușă, vă recomandăm să curățați cu o cârpă umedă zona în cauză. Așa, veți asigura o închidere cât mai sigură, ermetică, a ușii electrocasnicului și veți evita accidentele precum inundațiile sau scurgerile.

 

Penultimul pas din lista noastră de azi ne aduce la evitarea supraîncărcării. Pentru ca mașina de spălat vase să funcționeze în parametrii normali, vă recomandăm să o încărcați cu exact atâtea vase cât vă permite grilajul. Dacă veți încerca să mai strecurați 1-2 pahare sau diverse platouri adânci pe lângă vasele deja așezate, ați putea strica electrocasnicul. Puneți mereu același număr de vase la spălat și vă veți asigura că acestea sunt curățate la perfecție.

 

Ultimul, dar nu cel din urmă pas, ne aduce față în față cu programarea unui ciclu gol de spălare. Ca să evitați apariția și depunerea reziduurilor sau a calcarului, folosiți o soluție specială sau chiar puțin oțet cu detergent la un ciclu gol de spălare. Dacă programați această activitate măcar o dată pe lună, mașina dumneavoastră va funcționa normal și va avea o durată de viață mai lungă.

 

Acum că ați aflat toate informațiile necesare, tot ce vă rămâne de făcut este să consultați lista oferită de noi și să o comparați cu activitățile pe care le faceți dumneavoastră pentru întreținerea electrocasnicului. Așa, puteți vedea mai clar pașii care vă lipseau și să vă asigurați că mașina de spălat vase merge la capacitate maximă. Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că acest articol v-a fost de folos și că acum sunteți pregătit să prelungiți viața electrocasnicului. Pentru și mai multe sfaturi de întreținere, nu ezitați să navigați mediul online.

Mai multe articole despre:
masina de spalat vase masina de vase