MENIU

5 motive pentru care MAZĂREA este un SUPERALIMENT

5 motive pentru care MAZĂREA este un SUPERALIMENT

Mazărea este una dintre cele mai banale şi versatile legume, deseori prezentă pe masa noastră şi face parte din dietele europenilor de mii de ani. Dar te-ai întrebat vreodată ce beneficii aduc aceste mici boabe verzi? Sunt hrănitoare şi sănătoase, au în compoziţie o gamă vastă de antioxidanţi şi vitamine, iar studiile recente au demonstrat că pot preveni cancerul de stomac.

Mazărea are o istorie lungă: originară de pe continentul asiatic, a fost cultivată iniţial în Orientul Mijlociu, ajungând apoi în Europa secolului al III-lea î.Hr. Fiind consumată de soldaţi şi ţărani pentru a suplimenta dietele sărăcăcioase. Însă după secolul al XVI-lea consumul de mazăre a devenit popular chiar şi în rândul aristocraţiei. Mazărea deţine un profil nutriţional de excepţie, deoarece:

1. Are proprietăţi antiinflamatoare şi aduce organismului o gamă foarte vastă de antioxidanţi precum: flavonoizi (catechin şi epicatechin), carotenoizi (alfa şi beta-caroten), fenoli (acid caffeic şi ferulic) şi polifenoli (coumestrol). Dar, de departe, cei mai importanţi antioxidanţi din compoziţie sunt pisumosaponinii, deoarece aceştia se găsesc doar în mazăre şi au un incredibil potenţial antiinflamator. Toţi aceşti micronutrienţi luptă împotriva efectului negativ al radicalilor liberi şi a oxidării. Coumestrolul poate proteja împotriva cancerului de stomac.

2. Este una dintre puţinele surse leguminoase de acizi graşi Omega-3, sub forma acidului alfalinoleic (ALA). Acesta ajută la scăderea colesterolului, la prevenirea bolilor cardiovasculare şi la menajarea diabetului. Într-o cană de mazăre avem 30mg de ALA, doza necesară fiind de 50mg.

Citeşte mai mult în ziarulring.ro

Mai multe articole despre:
Mazăre legume aliment