MENIU

5.000 de vaci vor fi "deportate" în Siberia din cauza conflictului Rusia-UE

Decizia președintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a interzice importurile de produse alimentare din Uniunea Europeană a dus la creșterea prețurilor la lapte în Rusia, astfel încât producătorul francez de iaurturi Danone a decis să transporte aproape 5.000 de vaci din Occident până la o fermă din Siberia pentru a se asigura că are materie primă la prețuri mici, informează Bloomberg, citat de Agerpres.

Vacile din rasa Holstein ar urma să călătorească până la 4.500 de kilometri cu camionul, din Olanda și Germania, până la o fermă din apropiere de orașul rusesc Tyumen, a declarat directorul filialei din Rusia a Danone, Charlie Cappetti. Potrivit acestuia, transportul de vaci ar trebui să protejeze compania de creșterea prețurilor la lapte, care în acest an s-au majorat cu 14%.

"Prețurile la lapte au crescut constant. Acest lucru pune presiuni pe produsele precum iaurtul", a subliniat Charlie Cappetti.

Dacă în mod normal grupul Danone nu investește în producția agricolă, în cazul Rusiei a făcut o excepție. După ce Putin a interzis importurile de lactate din UE în anul 2014, cererea pentru lapte a crescut pe măsură ce producătorii ruși de brânzeturi au încercat să înlocuiască camembert-ul francez și pecorino-ul italian cu produse locale.

Mai multe articole despre:
Siberia vaci