MENIU

47 de europarlamentari îi cer Vioricăi Dăncilă explicaţii despre referendum

47 de europarlamentari, din toate grupurile politice, i-au trimis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă pentru a-şi exprima ”consternarea” cu privire la referendumul pentru definirea familiei.

Parlamentarii europeni care au semnat documentul susţin că redefinirea familiei, prin referendum, ca uniune dintre bărbat şi femeie ar putea crea o atitudine discriminatorie la adresa altor tipuri convietuire care nu se încadrează în definiția propusă.

"Permiterea continuării referendumului fără a fi asigurate forme alternative de recunoaștere juridică pentru familii vă face să păreți că sunteți complici la încălcările drepturilor omului, care sunt în curs de desfășurare, și că sunteți împotriva drepturilor tuturor celor care trăiesc în familii “non-tradiționale”, spun europarlamentarii în mesajul adresat Vioricăi Dăncilă.

Un alt aspect îngrijorător este discursul radical împotriva minorităţilor sexuale, înclusiv prin incitare la ură și violență. "Nu putem permite ca acest limbaj legal să pună persoanele LGBT, inclusiv copiii și copiii LGBT în familii curcubeu, într-o poziție vulnerabilă și în încălcarea flagrantă a dreptului fundamental la nediscriminare, așa cum este consacrat în Legea drepturilor omului a UE."

Documentul invocă şi alte situaţii care ar dovedi că, în ansamblu, minorităţile sexuale sunt mai degrabă tolerate, iar legislaţia care să le ofere drepturi şi protecţie este foarte săracă.  

Nu în ultimul rând, europarlamentarii cer lămuriri şi în privinţa deciziei guvernului condus de Viorica Dăncilă de a prelungi la 2 zile consultarea populară. "Suntem îngrijorați de faptul că acest lucru ar putea fi interpretat ca o încercare deliberată de a influența rezultatul referendumului, prin asigurarea pragului de participare de 30%."

Şi lipsa sistemului integrat de monitorizare a voturilor este considerată ca un pas înapoi și o posibilă încurajare a fraudei.

"În concluzie, și în lumina acestei situații, invităm guvernul român să se asigure că toate cuplurile beneficiază de protecție juridică și că toți copiii - inclusiv copiii de părinți de același sex și copiii și tinerii LGBT - li se acordă cel mai mare bivel de protecție.

Toți copiii ar trebui să se poată bucura pe deplin de dreptul lor de a crește într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, iubire și înțelegere, așa cum au fost consacrate în Convenția ONU privind drepturile copilului.”

Mai multe articole despre:
referendum