40% dintre angajații DGASPC Bacău au Covid-19. Proteste pentru neplata salariilor și condițiile de muncă
Aproape 1.800 de angajați ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău au declanșat, luni, o serie de proteste. Aceștia reclamă că nu și-au primit salariile și stimulentul de risc și amenință cu blocarea activității.
Reprezentanții Sindicatului Salariaţilor din Asistenţa Socială Bacău (SSAS Bacău), afiliat la Federaţia PUBLISIND, reclamă o situație critică la nivelul DGASPC. Cei peste 1.745 de angajaţi nu şi-au primit salariile, iar contribuţiile sociale pentru august și septembrie nu au fost plătite, susțin aceștia.
Sindicaliștii informează și că aproximativ 720 de angajaţi, respectiv 40% din personal, s-au infectat cu noul coronavirus și, spre deosebire de alte județe, nu au primit stimulentul de risc prevăzut de OUG 43/2020.
În primă etapă, angajații vor picheta sediile Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Bacău. Astfel de mitinguti vor fi organizate în perioada 19-21 Octombrie, între orele 10:00 și 12:00. Dacă revendicările nu le vor fi soluționate până pe 22 octombrie, protestele se vor extinde și la Ministerul Muncii, Ministerul de Finanțe şi Guvern.
Federația PUBLISIND acuză guvernul de lipsă de interes față de condițiile de muncă ale personalului din asistența socială.
”Guvernul României a dispus cu lejeritate sechestrarea in centre a personalului din asistenţă socială timp de câte două săptămâni urmate de alte două săptămâni în izolare la domiciliu. Nu a interesat pe nimeni în ce condiţii au fost cazaţi salariaţii sau cum au reuşit să îşi gestioneze propriile probleme familiale, economice sau de sănătate în perioadele respective, ori câţi dintre ei s-au infectat la serviciu.
Niciunul dintre noi nu s-a aşteptat să primească laude. Ne-am făcut serviciul cu responsabilitate şi am acceptat toate restricţiile înţelegând perfect prioritatea prevenirii răspândirii virusului. Superficialitatea cu care guvernanţii tratează o instituţie publică este însă inacceptabilă!
Bătaia de joc nu mai poate continua! Angajaţii, in mare parte infectaţi cu COVID-19, cu salariile neplătite, sunt nevoiţi să îşi amaneteze obiectele personale şi să se împrumute cu dobânzi foarte mari, trăind zilnic cu frica executării silite pentru neplata ratelor. Munca neplătită este muncă forţată!
Consiliului Judeţean susţine că a făcut toate demersurile necesare pentru achitarea drepturilor salariale, însă nici Ministerul Finanţelor Publice şi nici Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu au răspuns solicitărilor, iar fondurile necesare nu au fost virate.
Este inadmisibil ca angajaţii dintr-o instituţie publică, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de risc ridicat de infectare cu COVID-19, să muncească forţat, devenind pagube colaterale sau mai bine zis electorale, în luptele dintre partide!
Pe lângă lipsa fondurilor pentru plata salariilor, în plină pandemie cu noul coronavirus, DGASPC Bacău ajunge în deficit bugetar fiind în imposibilitate de a plăti utilităţi, medicamente, parafarmaceutice şi produse igienico-sanitare!”, se arată în comunicatul de presă, citat de realitateadebacau.net
În acest context, angajații DGASPC Bacău amenință cu declanșarea grevei. În cele 22 de centre aflate în subordinea instituției sunt îngrijiți peste 833 de adulţi şi 1.084 de copii.