4 mituri despre HPV demontate
Virusul papiloma uman are multe tulpini (variante) şi unele din ele pot provoca periculosul cancer de col uterin. Cum acest virus este foarte răspândit, deşi nu toate variantele lui sunt cu adevărat periculoase, lumea se sperie şi astfel apar mituri complet neadevărate despre HPV. Vezi care sunt cele mai cunoscute 4 mituri despre HPV demontate.
Numai femeile pot lua HPV
Nu este nimic mai fals. Orice bărbat activ sexual, chiar şi cei care au o singură parteneră toată viaţa pot lua virusul şi pot fi purtători pentru alte femei, ulterior.
În plus, unele tulpini de HPV pot provoca cancer cervical, cancer anal, vaginal sau vulvar şi cancer penian. Adică bărbaţii care iau anumite tipuri de virus papiloma uman pot face cancer la penis.
Studii recente arată că infectarea cu HPV este vinovată pentru 5% din toate cazurile de cancer din lume, pe ambele sexe.
Dacă faci vaccinul anti HPV, nu mai ai nevoie de Papanicolau
Un alt mit periculos care trebuie demontat este acela că un vaccin anti HPV te protejează toată viaţa de toate tipurile de HPV.