300 de elevi de la un liceu din Timișoara au trecut astăzi în sistem online. Unitatea de învățământ, în pericol de PRĂBUȘIRE în caz de cutremur
Situație alarmantă în Timișoara. 300 de elevi vor face începând de azi ore online deoarece clădirea în care învață se încadrează în clasa de risc seismic I. Asta înseamnă că în cazul unui cutremur mai puternic, școala s-ar putea prăbuși.
La aproape două săptămâni de la evaluarea națională a clădirilor cu grad ridicat de prăbușire în caz de cutremur, autoritățile au descoperit la Timișoara un corp al unui liceu de prestigiu încadrat în clasa I de risc seismic.
Prefectul de Timiș a decis ca toți copiii să învețe de astăzi în online. Vorbim despre 300 de copii.
Declarațiile lui Mihai Ritivoiu vin după ce, zilele trecute, autoritățile raportau că în județ nu există școli cu probleme din acest punct de vedere.
Așadar, toate cele nouă clase de elevi care își desfășurau activitatea în școala care se află în pericol de prăbușire vor trece în sitemul online de predare.
Conducerea liceului își va reorganiza activitatea astfel încât săs e lucreze în două schimburi.