30 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Ultima lui profeție despre România îți face părul măciucă
Cu exact 30 de ani în urmă, pe data de 28 noiembrie 1989, Arsenie Boca se stingea din viață, cu doar o lună înaintea Revoluției din decembrie. Aproape 10.000 de oameni sunt aşteptaţi la Mănăstirea Prislop, la comemorarea lui Arsenie Boca.
Arsenie Boca, unul din cei mai mari duhovnici ai României, a murit pe 28 noiembrie 1989 şi a fost înmormântat, cinci zile mai târziu, la Prislop, în locul ales chiar de el, în prezenţa a 2000 de oameni.
Despre moartea lui Arsenie Boca încă sunt multe taine şi lucruri neelucidate. Mulţi sunt convinşi că Arsenie Boca a fost schingiuit de Securitate, că avea unghiile de la mâini smulse şi că înainte de a muri şi-ar fi avertizat călăii: "Spuneţi-i lui Ceauşescu că nu mai apucă Crăciunul”.
Alţii, dimpotrivă, spun că Arsenie Boca a murit de moarte bună, la Mânăstirea Sinaia, că slăbise din cauza muncii epuizante şi a numeroaselor boli. Cert este faptul că părintele Arsenie Boca a fost urmărit şi supravegheat de Securitate până la sfârşitul vieţii. Marele duhovnic intrase în vizorul autorităţilor înainte.
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop.
Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, Arsenie Boca a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor.
Arsenie Boca a fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot.
Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.
Vindecări miraculoase de cancer, de leucemie cu ajutorul rugăciunilor la mormântul părintelui Arsenie Boca. Legende sau nu, asta povestesc oamenii din sat, asta spun toți pelerinii, dacă-i întrebi despre minunile de la Prislop.
A fost scos de trei ori din mormânt
Părintele Petru Vamvulescu, unul dintre ucenicii de taină ai Părintelui Arsenie, vorbeşte în cartea sa "Viaţa lui Arsenie Boca, fapte inedite" despre moartea marelui duhvonic. Ucenicul părintelui spune că acesta ar fi fost răstignit în pădurea de brazi de la Sinaia.
"El nu a murit numai din cauză că a fost iradiat, în toamna anului 1989. Vreau să fac o noua descoperire de care am fost înştiinţat: văzând că Părintele Arsenie s-a ridicat din moarte (n. r. adică şi-a revenit după iradiere, cel puţin parţial, conform spuselor preotului Vamvulescu), i-au dat ultima lovitură fatală (n. r. comuniştii). A fost dus în pădurea de brazi de la Sinaia şi răstignit. I-au înfricoşat (n. r. tot comuniştii) şi pe cei ce au aflat, ca să nu spună adevărul, şi s-a lăţit minciuna aceasta, că Părintele Arsenie a murit nu muceniceşte, ci de boală. Trebuie să nu ascundem un alt lucru cutremurător: Părintele Arsenie a fost scos de trei ori din mormânt. Prima dată, la trei zile de la îngropare, fiindu-le frică la securişti să nu învieze, cum îi era frică lui Irod. A doua oară l-au scos după un an, fără explicaţii, iar a treia oară acum vreo şase ani. Atunci a ieşit un izvor de apă din mormântul Părintelui Arsenie, care n-a putut fi oprit. Capacul de sicriu a fost găsit dat într-o parte, iar oasele pline cu apă şi noroi. Au fost spălate şi aşezate într-un sicriu nou, din stejar. Am sărutat sfintele oase şi mai ales capul, care era înmiresmat".