2.500 de lei pe lună pentru mii de medici rezidenți voluntari care intră în lupta cu pandemia. Planul Guvernului
Guvernul are în plan aducerea medicilor rezidenți în spitalele Covid-19, ca măsură de sprijin a cadrelor medicale, care sunt suprasolicitate. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că un proiect de Ordonanță de Urgență a fost discutat, în primă lectură, în ședința de joi. Proiectul prevede acceptarea a aproximativ 3.000 de studenți la Medicină în programul de voluntariat și acordarea unor prime de 2.500 de lei pe lună.
”Referitor la OUG pentru măsuri noi în asistenţa medicală pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, care a fost în primă lectură, Ordonanţa prevede acordarea dreptului de liberă practică temporară medicilor absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire în rezidenţiat, pe durata situaţiei cu care ne confruntăm cu Sars-CoV-2, astfel încât să poată să lucreze sub supraveghere în spitale şi să asiste în secţiile în care sunt îngrijiţi pacienţii care suferă de Covid-19”, a anunțat Arafat, după şedinţa de guvern.
Proiectul prevede și organizarea, în colaborare cu universitățile de Medicină, a unui program de voluntariat în care ”studenţii pot participa la procesul de îngrijire a bolnavilor, pe bază de recrutare de voluntari”.
”Studenţii vor ajuta ca personal mediu, vor lucra alături de asistenţi, alături de medici şi ţintim, în primă fază, dintr-o pepinieră, să zic, de 20.000 de posibili voluntari, recrutarea a aproximativ 3.000 de voluntari, în colaborare cu universităţile”, a precizat Raed Arafat.
Studenții care vor dori să se alăture acestui program vor semna contracte de voluntariat cu Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde vor fi repartizaţi şi vor lucra în unităţile sanitare de acolo sub coordonarea unei persoane desemnate de instituție. Vor primi 2.500 de lei pe lună și, dacă este cazul, diurnă și cazare.
”La fiecare lună se aşteaptă o activitate de aproximativ 120 de ore, iar, la finalul fiecărei luni, studentul va primi un premiu în cuantum de 2.500 lei. Plus, cei care vor fi în alte localităţi decât centrele universitare unde studiază sau localităţile de domiciliu sau reşedinţă vor primi o diurnă, plus cazarea şi masa gratuite din partea autorităţilor sau a unităţii sanitare unde vor activa”, a adăugat Arafat.