MENIU

10 persoane duse la audieri, în urma perchezițiilor de la Primăria Bistrița! Ce au descoperit procurorii

Percheziții sediu Primărie Bistrița

Zece persoane au fost duse, marți, la audieri, în urma perchezițiilor desfășurate la sediul Primăriei Bistrița și alte 6 locații domiciliare, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud privind constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și influențarea declarațiilor, relatează realitateadebistrița.net.

Ieri, 25 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au efectuat 7 percheziții domiciliare, la o instituție din municipiul Bistrița și persoane fizice.

Activitățile au vizat mai multe persoane, funcționari, bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals și influențarea declarațiilor, fapte care ar fi fost comise din anul 2016 și până în prezent.

Potrivit unui comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud, în urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri și documente, laptopuri, unități de calcul, precum și suporturi optice și de stocare a datelor. Totodată, au fost ridicați, în vederea indisponibilizării și recuperării prejudiciului, 42.320 de euro și 24.550 de lei.

De asemenea, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pentru audieri.

Având în vedere complexitatea cauzei, activitățile în cadrul dosarului penal vor continua și în cursul zilei de astăzi.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Citește și Percheziții la sediul Primăriei Bistrița: Clădirea, înconjurată de mascați. Angajații au părăsit instituția