MENIU

10 ore. Atât le-a luat celor de la Salvamont să coboare cadavrul turistul lovit de trăznet în Munții Bucegi

Foto arhivă

Trupul turistului portughez care a decedat în Munţii Bucegi, după ce a fost lovit de un trăsnet, a fost coborât duminică de salvamontişti, acţiunea durând mai mult de zece ore.

Conform datelor furnizate de Salvamont Buşteni, victima, un portughez în vârstă de 32 de ani, făcea parte dintr-un grup organizat format din peste 20 de membri care a fost prins sâmbătă de furtună pe Creasta Bucşoiului.

"Primul trăsnet a căzut foarte aproape de grup şi i-a băgat în sperieţi pe toţi. Al doilea însă, l-a lovit în plin pe cetăţeanul străin. Îngroziţi, ceilalţi au fugit încercând să se pună la adăpost şi au sunat după ajutor", anunţa, la acel moment, Salvamont.

O echipă de salvatori a plecat imediat la locul accidentului, dar victima nu a putut fi salvată, scenariul cel mai probabil fiind că aceasta a murit pe loc.

Iniţial, duminică dimineaţă, s-a încercat extragerea trupului cu ajutorul unui elicopter, însă nu s-a putut interveni astfel din cauza rafalelor puternice din zona de creastă, astfel că salvatorii montani au acţionat terestru, reuşit să încheie operaţiunea după circa 10 ore şi jumătate.

Mai multe articole despre:
turist portughez cadavru salvamont muntii bucegi