10 000 de bolnavi de cancer, puşi pe drum, după ce secţia de radioterapie a unui spital s-a închis
Mii de pacienţi de la Spitalul Judeţean din Galaţi sunt nevoiţi să facă tratament la alte spitale din ţară după ce Secţia de Radioterapie s-a închis pentru modernizare. Acelaşi spital reclamă un deficit uriaş de personal, salariaţii muncind peste program, anunţă Mediafax.
Secţia de Radioterapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Andrei din Galaţi este închisă de la 1 august pentru lucrări de modernizare şi pentru amplasarea unui acelerator liniar de particule. Lucrarea va ţine trei luni, iar pacienţii din Galaţi şi din judeţele limitrofe au fost anunţaţi că trebuie să urmeze tratament la alte spitale din ţară.
„Începând cu data de 1.08.2018 Secţia de Radioterapie s-a închis provizoriu ca urmare a lucrărilor de execuţie ce se efectuează în cadrul proiectului extindere şi reamenajare ale secţiei şi pentru aducerea acceleratorului pe fondurile Băncii Mondiale. Pacienţii au fost înştiinţaţi, fiecare a semnat că a fost informat despre această închidere temporară a secţiei. Pacienţii pot urma tratament la unul din următoarele centre: Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Institutul de Oncologie Dr. Alexandru Trestioreanu IOB Bucureşti, Spitalul Colţea Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davilla Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic Braşov şi Institutul Oncologic Cluj-Napoca”, a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Sf.Apostol Andrei, Valentina Alina Dobrea, mai scrie sursa citată.
Potrivit statisticilor, până la 1 august, la Spitalul Judeţean din Galaţi, aproximativ 10.000 de persoane din zona de sud-est a ţării primeau tratament prin radioterapie sau figurau în bazele de date cu afecţiuni oncologice.