Extern· 2 min citire

SUA lovesc în "ultima sursă de fonduri a Teheranului"

SUA lovesc în "ultima sursă de fonduri a Teheranului"

SUA lovesc în "ultima sursă de fonduri a Teheranului"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 sept. 2019, 20:01

Președintele SUA, Donald Trump, spune că SUA au impus "sancțiunile cele mai severe impuse vreodată unei țări". Decizia vine la o săptămână de la atacurile asupra rafinăriilor din Arabia Saudită.

SUA au instituit sancțiuni împotriva Băncii Centrale a Iranului, a anunțat vineri la Casa Albă, în fața presei, președintele Donald Trump, care a vorbit despre ''sancțiunile cele mai severe impuse vreodată unei țări'', decizie ce vine la aproape o săptămână după atacul cu drone și rachete asupra unor importante instalații petroliere saudite pus de Washington pe seama Teheranului, relatează Reuters, AFP și EFE.

Trump nu a oferit alte detalii despre aceste sancțiuni, menționând însă că ele lovesc ''direct foarte sus''.

Vorbind la rândul său în fața presei, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a spus că banca centrală este ultima sursă de fonduri a Teheranului.

Întrebat despre posibilitatea unor represalii militare împotriva Iranului, Trump a răspuns că SUA sunt mereu pregătite și că o acțiune militară a fost mereu o posibilitate.

Autoritățile saudite au prezentat public miercuri resturi ale dronelor și rachetelor care au fost lansate sâmbătă asupra rafinăriei de la Abqaiq, cea mai mare din lume, și asupra exploatării petroliere de la Khurais. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Arabia Saudită, col. Turki al-Malki, a afirmat că 18 drone și 7 rachete de croazieră au fost lansate asupra celor două instalații vizate dinspre nord, negând așadar că atacul ar fi fost executat de rebelii houthi din Yemen.

Iranul a respins orice implicare și a transmis, prin vocea ministrului său de externe, Mohammad Javad Zarif, că eventuale lovituri militare americane ori saudite împotriva Iranului vor avea drept consecință un ''război total''. ''Nu vom clipi dacă va trebui să ne apărăm teritoriul'', a mai spus acesta într-o declarație acordată postului CNN.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern