Sport· 1 min citire

"Lolo", motociclistul în vârstă de doar 9 ani, a MURIT în urma unei accidentări la Honda Junior Cup, în Brazilia. Tragedie uriașă

Lorenzo Somaschini zis și

Lorenzo Somaschini zis și

Publicat19 iun. 2024, 10:27
Actualizat19 iun. 2024, 10:29

Tragedie uriașă la Honda Junior Cup! Un pilot argentinian de motociclism, în vârstă de doar nouă ani, a murit după ce a suferit răni grave într-un accident în timpul unei sesiuni de antrenament.

Lorenzo Somaschini concura vineri în timpul antrenamentelor libere pentru Honda Junior Cup, una dintre cele mai mari competiții pentru tineri din regiune, când a suferit un accident pe circuitul Interlagos din Sao Paulo, relatează BBC potrivit News.ro.

Sportivul a fost transportat de urgență la spital. Decesul a survenit luni, la două zile de la accident, au anunțat organizatorii evenimentului, SuperBike Brazil.

"Toți cei din echipa SuperBike Brazil sunt consternați de ceea ce s-a întâmplat și ne exprimăm sincerele noastre regrete față de toată familia și prietenii lui Lorenzo", au precizat organizatorii într-un comunicat.

Cunoscut ca Lolo, pilotul junior avea numărul 99 pe motocicleta sa, în semn de omagiu pentru triplul campion mondial de MotoGP Jorge Lorenzo.

Junior Honda Cup este un eveniment pentru piloții cu vârste cuprinse între opt și 16 ani care conduc motociclete modificate cu pedale și ghidon special adaptate, care pot atinge viteze de până la 100 km pe oră.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport