Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se află internat la Terapie Intensivă! Austin a fost transportat, duminică, la un spital din Washington. Decizia a fost luată pentru tratarea unor "simptome care sugerează o problemă urgentă la vezica urinară", a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului. Deși, inițial, oficialul american în vârstă de 70 de ani și-a păstrat atribuțiile, ulterior acesta a decis să le delege adjunctei sale. Casa Albă și Congresul american au fost informate cu privire la această situație.
„În jurul orelor 16.55, secretarul Austin a transferat funcțiile” biroului său secretarului adjunct al Apărării Kathleen Hicks. Ea își asumă „atribuțiile” lui Austin, a continuat purtătorul de cuvânt, adăugând că Austin primește în continuare tratament și că situația a fost adusă la cunoștința Casei Albe și Congresului.
Cu câteva ore mai devreme, Pentagonul anunțase că Austin „a mers la spital cu sistemele de comunicații clasificate și neclasificate necesare” pentru a-și îndeplini atribuțiile.
Lucrurile u evoluat însă, astfel că Pentagonul a revenit cu un nou comunicat câteva ore mai târziu: ”În această (duminică) seara, în urma unei serii de teste și evaluări, secretarul (Apărării) a fost internat la secția de terapie intensivă a Centrului Medical Militar Național Walter Reed în vederea unor îngrijiri de susținere și unei observări strânse”, anunță Pentagonul într-un comunicat.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Lloyd Austin a fost dus la spital de către echipa sa de securitate, în jurul orei locale 14:20, a precizat într-un comunicat secretarul de presă al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryder.
Casa Albă și Congresul au fost anunțate de vizita la spital a șefului Pentagonului, la fel și adjunctul secretarului apărării și președintele Statului Major Întrunit.
"Vom furniza o actualizare a stării secretarului Austin cât mai curând posibil", a promis Ryder.
Deocamdată, Austin își păstrează atribuțiile, a precizat Ryder, dar secretarul adjunct al apărării, Kathleen Hicks, este pregătită să preia atribuțiile dacă va fi necesar. Austin a mers la spital cu sisteme de comunicații neclasificate și clasificate, care sunt necesare pentru atribuțiile sale.
Austin a fost criticat luna trecută pentru că nu a dezvăluit un diagnostic de cancer și spitalizările sale ulterioare, din decembrie și ianuarie, nici măcar președintelui Joe Biden. Șeful Pentagonului și-a cerut scuze pentru asta în timpul unui briefing de presă televizat. El urmează să depună mărturie în fața Congresului pe 29 februarie cu privire la această situație. Incidentul a declanșat un scandal politic. Unii republicani proeminenți, inclusiv fostul președinte Donald Trump, au cerut ca Austin să fie demis din funcție.
Lloyd Austin este un general în retragere cu patru stele care a condus forțele din Irak și este primul secretar al apărării de culoare din America.