O femeie din Indonezia a fost condamnată la 2 ani de închisoare după ce a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care rostește o rugăciune musulmană, apoi mănâncă preparate din carne de porc, lucru interzis de islam.
Lina Mukherjee, în vârstă de 33 de ani, a fost găsită vinovată marți de un tribunal din Sumatra, de "diseminarea de informații care incită la ură împotriva unor persoane sau grupuri religioase".
În filmulețul postat în luna martie, ea rostește cuvintele "În numele lui Allah", înainte de a mușca dintr-o bucată de carne de porc. Vizionat de milioane de utilizatori, videoclipul a declanșat un val de critici în Indonezia, potrivit AFP, citat de News.ro.
De asemenea, tânăra a fost obligată să plătească o amendă echivalentă a 15.200 de euro, pe care, dacă nu o achită, va mai primi alte 3 luni de închisoare.
Cel mai înalt organism religios din Indonezia, care reprezintă toți musulmanii din țară, a considerat videoclipul o blasfemie.
Grupurile de apărare a drepturilor denunță în mod regulat utilizarea abuzivă a legii pentru a viza minoritățile religioase. Chiar dacă, oficial, Indonezia este o republică prezidențială fără o religie de stat, faptul că are cea mai mare populație musulmană din lume face ca orice încălcare a perceptelor Coranului să poată fi tratată ca infracțiune sau contravenție.