Extern· 3 min citire

Doliu în fotbalul din Italia. A murit cel mai bun marcator din istoria naționalei

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Publicat22 ian. 2024, 22:38
SursăRealitatea

Luigi Riva, cel mai bun marcator din toate timpurile al Italiei, a murit luni la vârsta de 79 de ani. Gigi Riva a murit la spital, unde a fost internat după ce a suferit un infarct sâmbătă. A fost una dintre figurile emblematice ale fotbalului italian din anii 1960 și 1970.

n Mexic, a fost unul dintre protagoniștii unuia dintre cele mai mari meciuri din istoria Cupei Mondiale, semifinala câștigată în fața Germaniei (4-3), alături de alte nume mari precum Gianni Rivera, Giacinto Fachetti și portarul Dino Zoff.

El a marcat unul dintre cele cinci goluri din prelungirile care au calificat Italia în finală împotriva Braziliei lui Pele (4-1).

Cu doi ani mai devreme, marcase cel mai important dintre cele 35 de goluri ale sale în tricoul "azzurro", în finala Euro, pe stadionul Olimpic din Roma, împotriva Iugoslaviei (2-0). A fost o reeditare a finalei, după un 1-1 și după ce se calificase în semifinala contra URSS... prin tragere la sorți, deoarece încă nu fuseseră introduse loviturile de departajare.

La nivel de club, Riva, originar din Lombardia, a fost omul care a îmbrăcat un singur tricou, cel al echipei Cagliari din Sardinia. În mai multe rânduri a refuzat oferte de la echipe mari, în special de la Juventus Torino. În 1970, cele 21 de goluri marcate de el în 30 de meciuri au dus echipa la un titlu istoric, fiind pentru prima dată când Scudetto era câștigat de o echipă din sudul Italiei.

Cel pe care scriitorul și cineastul Pier Paolo Pasolini l-a descris ca fiind un poet al mingii a ratat de puțin Balonul de Aur: a fost al doilea în 1969, când compatriotul său Gianni Rivera a fost încoronat câștigător, apoi al treilea în 1970, după germanul Gerd Muller și englezul Bobby Moore.

Doliu în fotbalul din Italia. A murit cel mai bun marcator din istoria naționalei – poza 1


Cel mai bun marcator din fotbalul italian în 1967, 1969 și 1970, el a marcat 35 de goluri în 42 de apariții pentru Italia, o performanță în epoca ultradefensivă a triumfătorului "catenaccio".

Riva s-a născut la 7 noiembrie 1944 într-o familie modestă și și-a pierdut tatăl când avea nouă ani. Inițial jucător la clubul din orașul său natal, Leggiuno, în D3, el a fost recrutat în 1963 de Cagliari, pe atunci în Serie B. Cele două mari cluburi din Milano, AC și Inter, aveau să regrete mai târziu pentru că au ratat acest jucător.

Afectat de accidentări, a agățat ghetele în cui în 1976, la doar 31 de ani. Apoi a fost pentru scurt timp președinte al clubului Cagliari în 1986, înainte de a deveni membru al staff-ului tehnic al echipei naționale între 1988 și 2013. În 2005, fostul său club i-a retras tricoul cu numărul 11 în onoarea sa.

Gigi Riva a murit la spital, unde a fost internat după ce a suferit un infarct sâmbătă.

"Gigi Riva a întruchipat mitul omului liber și al fotbalistului extraordinar: mândria, clasa și simțul dreptății sale au unit generații și au fascinat milioane de oameni", a reacționat președintele FIGC, Gabriele Gravina.

În memoria sa, un minut de reculegere va fi ținut înaintea meciurilor din Italia programate de mâine până în weekend.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern