Locale· 1 min citire

Dunărea a stins lumina pe faleza inferioară din Galați

Dunărea a stins lumina pe faleza inferioară din Galați

Dunărea a stins lumina pe faleza inferioară din Galați

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 iun. 2019, 07:29

Dunărea a stins lumina pe faleza inferioară din Galați, municipalitatea luând decizia de a debranșa iluminatul public, pentru a preîntâmpina eventuale situații nedorite. Conform prognozelor, Dunărea va atinge la acest sfârșit de săptămână nivelul maxim de 600 de centimetri, după care va începe să scadă.

În același timp, Primăria Galați a dispus încă de săptămâna trecută primele măsuri de apărare. Au fost pregătiți saci pentru nisip și folie polietilenă, dar nu se va interveni pentru supraînălțarea digului de apărare decât punctual și numai dacă situația o va impune.

Pe de altă parte, echipele serviciului edilitar Ecosal lucrează la salubrizarea malurilor Dunării, unde viitura a adus tone de gunoaie, PET-uri și resturi vegetale. Ecologizarea zonei a început săptămâna trecută, acțiunea fiind încă în desfășurare.

Detalii pe Realitatea de Galați

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale