Două persoane și-au pierdut viața vineri în explozia unei mașini în orașul turc Reyhanli, în apropiere de frontiera siriană, a anunțat agenția Anadolu, citată de France Presse.
Potrivit agenției de presă turce, deflagrația a făcut de asemenea doi răniți. Guvernatorul provinciei Hatay unde se află Reyhanli, Rahmi Dogan, a declarat pentru Anadolu că originea exploziei nu este deocamdată cunoscută.
Explozia în care au decedat trei sirieni a fost "fără îndoială un act terorist", a declarat la rândul său președintele turc Recep Tayyip Erdogan, conform surselor citate.
"Primele elemente sugerează că este fără îndoială un act terorist", a afirmat el într-o declarație de presă la Istanbul. "Este clar că a fost o bombă în mașină", a adăugat el.
"Experții investighează pentru a înțelege ceea se află în spatele" incidentului, a explicat Erdogan în această declarație televizată, adăugând că guvernul său va transmite informații suplimentare în orele următoare.
Explozia a avut loc la mai puțin de un kilometru de biroul guvernatorului districtului Reyhanli în jurul orei 10:00 GMT, potrivit Anadolu.
Imaginile difuzate de televiziunea turcă arătau flăcări și un fum gros deasupra mașinii, în timp ce pompierii încercau să stingă incendiul.
În mai 2013, o dublă explozie cu mașină-capcană în același district Reyhanli a ucis peste 50 de persoane, într-unul dintre cele mai devastatoare atacuri din istoria modernă a Turciei.
În 2015 și 2016, o serie de atentate atribuite de guvern grupărilor extremiste și militanților kurzi s-a soldat cu sute de morți.
Ultimul atentat major în această țară datează din noaptea de Revelion 2017, când un bărbat înarmat a apărut într-un club de noapte din Istanbul și a tras în mulțime, omorând 39 de persoane.