Vremea se va menține apropiată de normalul perioadei în București în următoarele zile. Temperaturile maxime vor ajunge la 23 de grade, însă sunt așteptate înnorări temporare, ploi slabe și intensificări ale vântului, cu rafale care pot atinge 50 km/h.
Cum va fi vremea luni în București
În intervalul 28 septembrie, ora 10:00 - 29 septembrie, ora 9:00, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va avea înnorări temporare, iar mai ales pe timpul nopții vor fi posibile ploi slabe, cu cantități de apă în jurul valorii de 1 litru/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei și rafale de 40-45 km/h. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 22 și 23 de grade Celsius, iar minima va coborî până la 10-12 grade.
Ploi slabe și vânt și marți
În perioada 29 septembrie, ora 9:00 - 30 septembrie, ora 9:00, cerul va avea înnorări temporare, iar în timpul zilei vor fi condiții de ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei, când vitezele vor ajunge la 40-45 km/h. Temperatura maximă va fi de 21-22 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 9 și 11 grade.
Rafale de până la 50 km/h miercuri
Miercuri, în intervalul orar 9:00 - 20:00, vremea va rămâne apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat și va avea intensificări temporare, cu viteze de 45-50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius. Pentru municipiul București este în vigoare, în intervalul 28 septembrie, ora 10:00 - 30 septembrie, ora 20:00, un mesaj de informare meteorologică pentru intensificări ale vântului.