Guvernul propus de Lucian Croitoru anunţă eleborarea mai multor legi în
domeniul culturii, printre care legea zonelor protejate, legea
mecenatului în cultură şi artă, dar şi o lege modificată a
patrimoniului, toate urmând să ajute la crearea unei "economii
culturale".
"Economie culturală" este o idee reiterată de-a
lungul timpului şi de alte formule executive. De altfel, programul
Croitoru nu este cu mult diferit de cel al fostului premier Emil Boc,
la capitolul cultură. Astfel, sunt anunţate viitoare strategii
naţionale care să ajute la restaurarea şi protejarea patrimoniului
cultural, înfiinţarea de noi muzee şi spaţii expoziţionale,
modernizarea şi renovarea teatrelor şi a filarmonicilor şi construcţia
de noi săli de spectacole.
În privinţa Cultelor, programul menţionează, în linii generale, că se
vrea dezvoltarea de parteneriate în domeniile social, cultural
şi educaţional, încurajându-se, astfel, misiunea socială a bisericilor
şi cooperarea între culte în beneficiul întregii societăţi: "Susţinerea
prezenţei şi a rolului Bisericii în societate, pornind de la principiul
recunoaşterii contribuţiei Bisericii la binele comun al societăţii şi
iprotejarea diversităţii religioase", este unul dintre principiile
expuse în document.
Pentru portofoliul Culturii, premierul desemnat Lucian Croitoru l-a
propus pe actualul ministru, Theodor Paleologu.