Principele Radu critică introducerea impozitului forfetar într-un moment de criză economică

Principele Radu critică introducerea impozitului forfetar într-un moment de criză economică
Principele Radu a declarat joi că introducerea într-un moment nepotrivit din punct de vedere economic a unor reglementări fiscale restrictive, de tipul impozitului forfetar, îngreunează viaţa intreprinderilor mici şi reprezintă o greşeală a liderilor politici, de natură să agraveze criza în România.
Principele Radu, candidat la Preşedinţia României, a susţinut joi, în
cadrul unei declaraţii de presă, că politicienii responsabili cu bunul
mers al ţării au făcut patru greşeli-determinate de "iresponsabilitate,
obtuzitate şi egoism"- care au agravat criza economică. Prima eroare
identificată de Principele Radu este legată de incapacitatea liderilor
politici de a lua în calcul prognozele şi de a face proiecţii corecte
în domeniul economic. O altă greşeală a politicienilor este
votarea unor legi în scop pur electoral, cele mai elocvente exemple în
acest sens fiind cele legate de salariile profesorilor şi de pensii.
Principele a apreciat că introducerea impozitului forfetar, deşi o
măsură în concordanţă cu realităţile româneşti, nu este potrivită
într-un moment de criză, pentru că "îngreunează, dacă nu distruge,
viaţa multor intreprinderi mici". O a patra eroare care a dus la
adâncirea crizei ar fi "managementul politic clientelar al banilor
publici".
De altfel, Principele Radu a criticat şi "parazitarea instituţiilor
publice", aluzie la Ordonanţa guvernamentală privind deconcentratele.
"Performanţa la nivelul administrativ, competenţa trebuie să crească,
nu sa fie înlocuite de retorica politică şi de ambiţii personale", a
apreciat Principele Radu.
Principele Radu a făcut un apel la responsabilitate şi corectitudine
administrativă, arătând că, dacă nu se termină circul politicianist,
"se va termina pâinea" pentru mulţi dintre români. "Nu este momentul
serbarilor câmpenesti, al interminabilelor lansări electorale, nu este
nici un motiv de petrecere", a pledat Principele Radu.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














